Spre deosebire de rulourile interioare textile simple (asa numitele „free hanging”), roletele casetate au dotari in plus, respectiv caseta care mascheaza tamburul de rulaj si cele doua ghidaje laterale care obtureaza fantele de lumina de-o parte si de alta a panzei. Dupa marimea casetei, de la mare la mic, gasiti la noi 3 tipuri de casete: caseta mare, caseta mica si caseta ultraslim. Toate cele 3 variante de casete sunt din aluminiu vopsit in camp electrostatic, in 2 culori: alb sau maro. In plus, optional, pentru un cost marit cu 30 % al unitatii de produs, la casetele mari si mici (impreuna cu ghidajele aferente ale acestora), exista si variante de imitatie lemn (nuante ale profilelor de tamplarie cu geam termopan).
Caseta mica (bombata 2 cm) si caseta ultraslim (bombata doar 1 cm) au ghidaje sub forma de platbanda si permit doar anumite adancimi de bagheta a geamului. Aceste casete nu permit montarea pe bagheta profilata, rotunda mica (cu adancime sub 1,5 cm) pe inaltimi foarte mari sau peste traversele de usi. Caseta ultraslim nu permite optiunea de imitatie de lemn, ci doar culorile standard (alb si maro RAL 8014).
Caseta mare la rolete se recomanda tehnic si functional in 3 cazuri: 1.acolo unde bagheta geamului (fiind prea ingusta sau prea profilata) nu permite casetarea, 2.acolo unde se doreste ca nici din exterior sa nu se vada ca in incapere este lumina si 3.acolo unde exista traversa orizontala (ex. usa de balcon) si se doreste roleta dintr-o bucata pana jos. Roleta cu caseta mare are ghidaje duble, cu perii, aplicate lateral prin lipire. Spre deosebire de caseta mica, la care tamburul se ingroapa intre baghete, caseta mare se aplica pe exterior, cu tambur cu tot, si este mai bombata decat la caseta mica, pentru a permite si tamburului sa functioneze peste rama geamului. Acest sistem ofera o totala opacizare atat din exterior cat si din interior. Pretul total este mai mare cu 10 EUR / mp decat pretul sistemului cu caseta mica.